Salsa cu alți 3 băieți

băiețiNotă : Bărbații din imaginea de mai sus nu au nicio legătură cu cele scrise mai jos. Plus că ei sunt patru.

În Salsa cu 3 băieți vorbeam despre 3 băieți pe care îi evit cu drag pe ringul de dans.

Astăzi vorbesc despre alți 3 băieți.
Pe ei nu îi evit, pentru că sunt simpatici, doar că mai au puțin de lucrat la sală.
La sala de dans, în timpul cursurilor în care se vorbește despre eticheta socială.

Iată care sunt cei trei zmei:

1. Jap-Jap!

Este băiatul inovator, avangardist, mereu în căutarea ultimelor tendințe în materie de mișcări.
Este cel care reinventează clasica priză pe mână, braț, umăr, șold sau genunchi.
În loc să le folosească pe astea, îți dă piruetă cu palma peste față.
Stați liniștiți, nu m-a plesnit, a fost doar o mângâiere tandră pentru fondul meu de ten.
Probabil că n-a citit
50 shades. A văzut doar filmul, care e mai soft decât cartea.

2. Băga-mi-aș piciorul, dar nu mă lasă fata.

Este acela care invită la kizomba, încearcă să penetreze aria dintre coapsele fetei cu propria-i rotulă, iar în următoarele momente o privește încrâncenat. De ce? Pentru că membrele domniței opun rezistență.
Crezi că nu vrea să se apropie prea mult de tine?
Crezi că vrea să te țină la distanță?
Crezi că evită frecarea, pentru că aceasta produce căldură?
Nu te lăsa!!! Noaptea e lungă, piesele de kizomba sunt fără număr. Tu fii băiat perseverent și ia-o la dans. La a 38-a kizomba, genunchiul va ieși cu siguranță învingător. Al ei, nu al tău.

3. Expertul

Este dansatorul de salsa cu o experiență de mai bine de 7 săptămâni, care îți explică în miezul melodiei, cu lux de amănunte, cum să duci la bun sfârșit figura.
„Deci fii atentă – tu trebuie să stai nemișcată. Așa, bun. Eu sunt în spatele tău, tu nu mă vezi. Acum dă-mi mâna dreaptă. Of, nu pe-acolo! Acum mâna stângă. Așa. Acum eu te întorc… așa, bravo, vezi ce simplu e? Ți-a ieșit aproape bine.”
Crezi că o conduce el prost și de-asta nu iese? Neah, nici vorbă de așa ceva.
Nu, fată, el conduce bine.
Problema e la tine, că ești blondă și nu (te) pricepi.

Bonus – cascadorul. Despre dumnealui puteți citi mai multe de la Felix și Dana. El chiar este de evitat.

Episodul viitor – despre băieții care ne plac. Nouă, nu pe noi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s